Mulţi dintre noi, deşi nu recunoaştem sau poate chiar nu ne dăm seama, considerăm „exagerat” sau „învechit” acest îndemn al Sf. Ap. Pavel. Unii chiar îl consideră una din „închistările Ortodoxiei”.
Dar, privind un pic mai în profunzime, putem lesne observa că aceasta face parte din firea umană: aşa cum copilului îi stă în fire să se teamă de părinţii săi şi să le fie supus, tot astfel şi femeii îi stă în fire teama şi supunerea faţă de bărbatul său. Femeile Vechiului Testament aveau această teamă faţă de bărbaţii lor, înainte de a fi scrise epistolele Sf. Ap. Pavel. Deci aceasta le stătea în fire, iar ele nu se răzvrăteau. De exemplu, Sarra i se adresa lui Avraam cu apelativul „Stăpâne”, multe alte femei din Vechiul Testament aveau şi ele aceeaşi atitudine faţă de soţii lor.
Această teamă de bărbat ar trebui să se nască din frica de Dumnezeu. Poate că şi aceasta din urmă ne pune uneori pe gânduri: «Cum să ne fie frică de Dumnezeu, dacă El este Bun şi Blând?». Un sfânt părinte ne face însă lumină, explicându-ne că nu trebuie să ne fie frică de Dumnezeu în sensul de groază, de teroare, ci să-L iubim atât de mult, încât să ne fie frică să nu pierdem Dragostea Lui, din pricina păcatelor noastre. Tot aşa este şi cu teama femeii de bărbat: femeii nu trebuie să-i fie frică de bărbatul ei, ci să-i fie teamă să nu-i piardă dragostea, printr-o nesăbuinţă sau o supărare pe care i-ar face-o. Psihologii şi chiar noi, cei care nu cunoaştem prea multă psihologie, ştim că, din fire, bărbatul este mai raţional, iar femeia este mai emotivă, se pierde mai uşor cu firea; la bărbat primează raţiunea, iar la femeie – sentimentul, ea fiind mamă de copii. De aceea, într-o familie, femeia este, prin excelenţă, cea care dăruieşte dragostea, o dăruieşte şi soţul, dar nu în aceeaşi măsură, el fiind mai „cerebral”. Dacă intervine o supărare mare între cei doi, femeia mai poate iubi după această ispită, dar bărbatul, fiind mai raţional, dacă şi-a pierdut dragostea, nu mai poate iubi la fel, sau chiar deloc. Pentru aceasta, femeia trebuie să se teamă să nu piardă dragostea bărbatului, având această grijă în tot ceea ce face şi spune.
Ştim cu toţii că, din punct de vedere biologic, femeia şi bărbatul sunt diferiţi. Femeia are în sânge ca hormoni estrogenii şi progesteronul, care o fac să fie calmă, liniştită, blândă în relaţiile cu ceilalţi, răbdătoare, având vocea subţire şi gesturi delicate – într-un cuvânt e „feminină”. În acelaşi timp, bărbatul, al cărui sânge conţine testosteron, are o putere fizică mai mare, vocea mai groasă decât a femeii, este mai impulsiv, mai agresiv uneori, „mai iute la mânie”, cum se spune.
Iată, în aceste circumstanţe vedem că, într-o stare de tensiune, bărbatul nu prea are de ce să se teamă din partea femeii; femeia însă, dacă pune la încercare răbdarea bărbatului (care uneori se stăpâneşte îndelung, fiind mai raţional) şi-i stârneşte mânia acestuia, nu se ştie unde se poate ajunge. Şi astfel de deznodământuri cunoaştem cu toţii...
Aşadar, nu trebuie să ne limităm la o abordare de suprafaţă a problemei, ci să căutăm aspectele de fineţe ascunse într-o formulare care la prima vedere ni se pare a fi rigidă.
Ana-Maria Ioniţă – studentă Medicină
Dar, privind un pic mai în profunzime, putem lesne observa că aceasta face parte din firea umană: aşa cum copilului îi stă în fire să se teamă de părinţii săi şi să le fie supus, tot astfel şi femeii îi stă în fire teama şi supunerea faţă de bărbatul său. Femeile Vechiului Testament aveau această teamă faţă de bărbaţii lor, înainte de a fi scrise epistolele Sf. Ap. Pavel. Deci aceasta le stătea în fire, iar ele nu se răzvrăteau. De exemplu, Sarra i se adresa lui Avraam cu apelativul „Stăpâne”, multe alte femei din Vechiul Testament aveau şi ele aceeaşi atitudine faţă de soţii lor.
Această teamă de bărbat ar trebui să se nască din frica de Dumnezeu. Poate că şi aceasta din urmă ne pune uneori pe gânduri: «Cum să ne fie frică de Dumnezeu, dacă El este Bun şi Blând?». Un sfânt părinte ne face însă lumină, explicându-ne că nu trebuie să ne fie frică de Dumnezeu în sensul de groază, de teroare, ci să-L iubim atât de mult, încât să ne fie frică să nu pierdem Dragostea Lui, din pricina păcatelor noastre. Tot aşa este şi cu teama femeii de bărbat: femeii nu trebuie să-i fie frică de bărbatul ei, ci să-i fie teamă să nu-i piardă dragostea, printr-o nesăbuinţă sau o supărare pe care i-ar face-o. Psihologii şi chiar noi, cei care nu cunoaştem prea multă psihologie, ştim că, din fire, bărbatul este mai raţional, iar femeia este mai emotivă, se pierde mai uşor cu firea; la bărbat primează raţiunea, iar la femeie – sentimentul, ea fiind mamă de copii. De aceea, într-o familie, femeia este, prin excelenţă, cea care dăruieşte dragostea, o dăruieşte şi soţul, dar nu în aceeaşi măsură, el fiind mai „cerebral”. Dacă intervine o supărare mare între cei doi, femeia mai poate iubi după această ispită, dar bărbatul, fiind mai raţional, dacă şi-a pierdut dragostea, nu mai poate iubi la fel, sau chiar deloc. Pentru aceasta, femeia trebuie să se teamă să nu piardă dragostea bărbatului, având această grijă în tot ceea ce face şi spune.
Ştim cu toţii că, din punct de vedere biologic, femeia şi bărbatul sunt diferiţi. Femeia are în sânge ca hormoni estrogenii şi progesteronul, care o fac să fie calmă, liniştită, blândă în relaţiile cu ceilalţi, răbdătoare, având vocea subţire şi gesturi delicate – într-un cuvânt e „feminină”. În acelaşi timp, bărbatul, al cărui sânge conţine testosteron, are o putere fizică mai mare, vocea mai groasă decât a femeii, este mai impulsiv, mai agresiv uneori, „mai iute la mânie”, cum se spune.
Iată, în aceste circumstanţe vedem că, într-o stare de tensiune, bărbatul nu prea are de ce să se teamă din partea femeii; femeia însă, dacă pune la încercare răbdarea bărbatului (care uneori se stăpâneşte îndelung, fiind mai raţional) şi-i stârneşte mânia acestuia, nu se ştie unde se poate ajunge. Şi astfel de deznodământuri cunoaştem cu toţii...
Aşadar, nu trebuie să ne limităm la o abordare de suprafaţă a problemei, ci să căutăm aspectele de fineţe ascunse într-o formulare care la prima vedere ni se pare a fi rigidă.
Ana-Maria Ioniţă – studentă Medicină
No comments:
Post a Comment