De vrei să ştii când anume trebuie să te duci şi când să ieşi din biserică, ia de pildă tot de la lucrurile din lume şi din viaţa de toate zilele. Când cineva este poftit la vreun ospăţ, sau când vrea să meargă la vreun spectacol – când socoteşti că se duce? Negreşit, se duce din vreme, înainte de a se fi aşezat mesenii la masă, sau înainte de a începe reprezentaţia, pentru ca nu cumva prin întârzierea sa să jignească pe cel ce dă ospăţul sau să tulbure liniştea la masă sau în sală. Şi când iese? Negreşit, la sfârşitul mesei sau a reprezentaţiei; şi niciodată nimeni, fără îndreptăţită pricină, nu se ridică de la masă sau nu iese din sală înainte de sfârşit, iarăşi ca să nu jignească pe stăpânul casei şi să nu deranjeze pe meseni sau privitori. Aşa trebuie să faci şi tu creştine, când mergi la biserică; şi trebuie să faci aşa cu atât mai mult cu cât tu nu mergi la vreun ospăţ pământesc sau la vreun spectacol lumesc, ci mergi la o masă cerească, unde, în loc de mâncăruri şi băuturi obişnuite, vei gusta pâine îngerească, şi chiar pâine dumnezeiască; căci în biserică se înalţă către Dumnezeu rugăciuni de cerere şi de mulţumire pentru noi şi ni se dau învăţături folositoare, care sunt pentru sufletul nostru pâine îngerească; ba, mai mult încă, acolo ni se împart spre mâncare Însuşi Trupul şi Însuşi Sângele Domnului, în Sfânta Împărtăşanie; mergi la o privelişte dumnezeiască, unde vei vedea desfăşurându-se înaintea ta întreaga taină a Răscumpărării şi mântuirii neamului omenesc! Fiindcă Sfânta Liturghie este închipuirea întregii vieţi pământeşti a Mântuitorului nostru Iisus Hristos, înfăţişându-ne, rând pe rând, Naşterea Domnului, ieşirea Sa la propovăduire, Patimile, moartea, îngroparea, Învierea, Înălţarea Lui la cer şi trimiterea de acolo a Duhului Sfânt.
De aceea, creştine, când ai de gând să te duci la biserică, pregăteşte-te din bună vreme, iar când auzi glasul clopotului care cheamă pe credincioşi la Sfânta Slujbă, pleacă de acasă şi te grăbeşte să ajungi înainte de începutul Sfintei Liturghii, şi stai acolo până când se isprăveşte ea, ca nu cumva, prin venirea târzie sau prin ieşirea din biserică înainte de vreme, să jigneşti pe Stăpânul Casei – Care nu este altcineva decât Însuşi Dumnezeu – şi să tulburi, în acelaşi timp, pe ceilalţi creştini, lipsindu-te şi pe tine însuţi de o parte din Masa Domnului. Şi faptul că venitul târziu la biserică şi ieşirea din biserică înainte de sfârşit sunt un mare păcat, se vede din hotărârea a noua a Sfinţilor Apostoli, unde se zice ca toţi creştinii care vin târziu la biserică şi nu rămân până la sfârşitul slujbei să se afurisească, deoarece fac neorânduială în biserică.
Iată deci, creştine, cum şi când trebuie să te duci şi să ieşi de la biserică.
Ce trebuie să faci după ce ai intrat în biserică
După ce ai intrat în biserică, faci trei închinăciuni şi zici în gând:
Intra-voi în casa Ta, închina-mă-voi întru biserica Ta cea sfântă, întru frica Ta, Doamne; povăţuieşte-mă întru dreptatea Ta, pentru vrăjmaşii mei, îndreptează înaintea Ta calea mea.
Apoi, după ce ai încredinţat preotului darurile şi pomelnicul tău, mergi cu bună cuviinţă de te închină şi sărută icoanele: a Mântuitorului, a Maicii Domnului, a sfântului în numele căruia este zidită biserica şi a sfântului care se sărbătoreşte în acea zi. Dacă însă a început Sfânta Liturghie, nu mai săvârşi acum închinarea la icoane, rămânând să faci aceasta la sfârşitul slujbei; ci, după ce ai făcut trei închinăciuni, mergi şi îţi găseşte un loc în biserică. Totdeauna locul de sub policandrul cel mare, din faţa uşilor împărăteşti, rămâne liber, pentru ca să aibă unde ieşi preotul cu Sfânta Evanghelie şi cu Cinstitele Daruri. De asemenea, de la uşă până la Sfântul Altar, prin mijlocul bisericii rămâne un culoar, ca să se poată merge de afară la Sfântul Altar şi de la Sfântul Altar afară; la stânga acestui culoar se aşază femeile, iar la dreapta lui, bărbaţii; să nu-ţi alegi loc de stat nici pe acest culoar, nici în locul amintit mai sus, din faţa uşilor împărăteşti. După ce ţi-ai ales locul, rămâi acolo până începe Sfânta Liturghie şi în tot timpul ei, în cea mai mare linişte, fără să vorbeşti cu cineva, fără să râzi şi fără să faci vreun zgomot, ci numai urmărind cu ochii tăi şi cu mintea ta Sfânta Slujbă şi înălţând şi tu, în cugetul tău, împreună cu slujitorii bisericeşti, rugăciuni, cereri şi mulţumită lui Dumnezeu, închinându-te în anumite timpuri, făcându-ţi semnul Sfintei Cruci, plecându-ţi genunchii la pământ şi altele. Toate aceste gesturi pe care Sfânta Biserică ne-a învăţat să le facem la rugăciune se potrivesc cum nu se poate mai bine cu cugetele şi simţămintele de care trebuie să fie pătruns creştinul când vorbeşte cu Dumnezeu prin rugăciunea sa. Aşa, de pildă, prin plecarea capului arătăm dorinţa ce avem, când ne rugăm, de a fi sub acoperământul şi umbrirea darului dumnezeiesc; prin plecarea genunchilor arătăm smerenie înaintea lui Dumnezeu; semnul crucii ni s-a poruncit să-l facem pentru ca necontenit să ne aducem aminte de acea Cruce pe care a fost răstignit Domnul nostru Iisus Hristos, pentru noi şi pentru a noastră mântuire, şi pentru ca să arătăm că toate rugăciunile noastre le facem în numele Domnului nostru Iisus Hristos.
Episcopul Nicodim, Creştinul la Sfânta Liturghie, editura Institutului Biblic şi de Misiune al Bisericii Ortodoxe Române, Bucureşti, 2001, pag. 26-28, 34-36
No comments:
Post a Comment