„Căci în deşert se tulbură tot muritorul...”

Creaţia se regăseşte fundamental şi unic în fiecare dintre noi. Nimic nu-i întâmplător pe calea destinului, „ce suntem este darul lui Dumnezeu, ce facem este darul nostru către Dumnezeu”... „Domnul este luminarea mea, de cine mă voi teme... Domnul este apărătorul vieţii mele, de cine mă voi înfricoşa” – se aude ruga noastră articulată coerent, suspendată în speranţa absolută că El ne veghează... În fiece clipă a vieţii optăm şi în funcţie de ceea ce alegem să devenim: gândim, simţim, facem, astfel viaţa noastră capătă o dimensiune precisă şi personală, fiinţa noastră se aprofundează în sufletul nostru, ca o rugăciune a inimii coborâtă dintre gânduri... Dumnezeu a aruncat sămânţa binecuvântării în fiecare, dar ni se oferă posibilitatea să alegem ca ea să-ncolţească, pentru că omul vibrează între bine sau nu încă de la Adam şi Eva, numai credinţa că de fiecare dată când „cădem”, putem bate şi ni se va deschide, nu trebuie să ne părăsească în neputinţele noastre. Drumul e plin de ispite dar am primit câteva „daruri” la naştere, uneori nu ştim dacă am făcut ceva prea minunat de le-am primit aşa, pur şi simplu, fiindcă pe calea vieţii afli lesne că de la oameni nu primeşti nimic chiar şi atunci când meriţi. În mărinimia Sa nelimitată Dumnezeu a împărţit mai întâi daruri neîntinate aşteptându-se ca noi să le „creştem”. Vrerea divină este a nu le folosi cu lipsă de înţelepciune pentru că, pe nesimţite, acestea pot lua uşor chipul dizarmoniei, vanităţii, iubirii de arginţi, lipsei milosteniei şi dintre toate acestea, cea mai importantă: lipsa iubirii... Alegem mereu să activăm în noi şi cu ceilalţi frânturi de esenţă divină pe calea „şlefuirii” noastre spre îngăduinţă şi smerenie, spre tot ceea ce înseamnă bineplăcut Domnului. De câte ori Chipul divin nu s-a întristat de atâta ignoranţă şi de-atâta nechemare... nu vom şti niciodată, dar „cei ce au li se va mai da, cei ce n-au li se va mai lua” şi astfel totul este o Taină pătrunsă numai de El, cel ce împarte tuturor din luminarea pe care o deţine în chip unic şi revelator, câte o fărâmă pe ici, pe colo...
Să îngenunchem cu suflet curat ca rugăciunea şi contemplaţia s-ajungă pe calea luminii la «tâmpla lui Dumnezeu» şi prin har dumnezeiesc să aflăm bucuria cea sufletească alegând să nu trăim perpetuu într-un peisaj autist...

Any-Mary Herţescu, jurist